Dat afară de Becali, Gâlcă antrenează în Primera Division

Dat afară de Becali, Gâlcă antrenează în Primera Division
Publicat: 14/12/2015, 20:03

„Antrenorul ales pentru a fi la conducerea echipei RCD Espanol este Constantin Gâlcă. Tehnicianul român va începe în această seară să conducă echipa la antrenamentul din Power8 Stadium pentru meciul cu Levante din Cupa Spaniei. Gâlcă a ajuns la un acord până la finalul anului și va fi prezentat în această seară, la sala de conferință de la stadion, în jurul orei 21.00, după ce se va încheia antrenamentul. El va fi însoțit de președintele clubului, Joan Collet, și de directorul sportiv Oscar Perarnau, care vor explica detaliile acestei noi etape”, se arată în comunicatul clubul catalan.

„Un parcurs plin de succese”, scrie Espanol, subliniind că Gâlcă are nouă titluri ca jucător și trei ca antrenor. „Constantin Gălcă a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei în anii ’90. Mijlocașul, venit de la Mallorca, a jucat 147 de meciuri pentru echipa «blanquiazul», marcând 22 de goluri, între 1997 și 2001. El a plecat apoi la Villarreal, Zaragoza și în final la Almeria, unde și-a încheiat cariera și a început ca tehnician la categoriile inferioare. De acolo a fost selecționer under-17 al României și sezonul trecut antrenor la Steaua, unde a câștigat campionatul, Cupa Ligii și Cupa României. Ca jucător, el are și opt titluri cu Steaua, între 1992 și 1996. Singurul său titlu în fotbalul spaniol reușit cu Espanol este Cupa Spaniei din 2000, la Valencia, în meciul cu Atletico Madrid”, notează sursa citată.

Gâlcă va debuta oficial ca antrenor al echipei Espanol, marți, de la ora 22.00, pe teren propriu, cu Levante, în returul 16-imilor de finală ale Cupei Spaniei. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Tot luni, antrenorul Sergio Gonzalez a fost demis de Espanol din cauza rezultatelor slabe înregistrate. După 15 etape, Espanol, care a pierdut sâmbătă, scor 0-1, în deplasare, cu Celta Vigo, ocupă locul 12 în La Liga, cu 17 puncte, la doar trei puncte de prima poziție retrogradabilă, 18, pe care se află formația lui Răzvan Raț, Rayo Vallecano.

Gâlcă, în vârstă de 43 de ani, este al doilea român care antrenează în prima ligă spaniolă, după Cosmin Contra, fost tehnician la Getafe.

Ca jucător, Gâlcă a evoluat zece ani în Spania, dintre care patru chiar la Espanol. Tehnicianul român a reușit ca câștigarea Cupei Spaniei ca jucător în 2000 cu Espanol. El a mai jucat la Mallorca, Villarreal, Real Zaragoza și Almeria. Prima experință de antrenor a avut-o tot în Spania, la Almeria B. Înainte de a ajunge la Steaua, la 2 iunie 2014, Gâlcă a fost selecționerul echipei naționale sub 17 ani a României.

Cu FC Steaua, Gâlcă a reușit în sezonul 2014/2015 să câștige campionatul, Cupa României și Cupa Ligii, însă patronul echipei, Gigi Becali, l-a preferat în locul său pentru ediția 2015/2016, pe Mirel Rădoi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
A VENIT ORDIN direct de la poliție. Șoferii români au total INTERZIS. Se aplică până...
Topul celor mai slabe filme. Cineaștii au rămas profund dezamăgiți
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
O formă rară de materie cuantică a fost creată, în premieră, cu ajutorul moleculelor
×